TAROM Destinația noastră ești Tu

Fiecare pasager are  o destinaţie preferată. Unii preferă să călătorească în ţară, alţii în străinătate, unii la munte, alţii la mare, unii preferă agitaţia marilor oraşe sau, din contră, liniştea unor insule rupte de lume.

Care să fie atunci destinaţia preferată a echipajului TAROM care vă duce în zbor? V-aţi gândit? Ar fi multe variante de răspuns, dacă ţinem cont de multitudinea destinaţiilor operate, peste 25 de destinaţii proprii şi, totuşi, răspunsul e mai simplu decât vă imaginaţi: destinaţia noastră eşti tu. Da, chiar tu, pasagerul nostru, pentru că destinaţia nu e întotdeauna un loc. În ce ne priveşte, destinaţia este siguranţa şi confortul tău, grija ca toate informaţiile relevante din perspectiva călătoriei să ajungă la tine, preocuparea ca nevoia ta de mobilitate să fie satisfăcută prin destinaţiile pe care le operăm, dorinţa de a îţi oferi cât mai multe oportunităţi de călătorie prin intermediul ofertelor pe care le promovăm.

Ne cunoaştem la momentul rezervării, în agenţie sau online, la biroul de check-in din aeroport, la bordul aeronavei, acolo unde petrecem cel mai mult timp împreună şi avem ocazia să interacţionăm pe întreaga durata a zborului. Împărtăşim emoţia cu cei aflaţi poate la primul zbor, răspundem solicitărilor complexe venite din partea pasagerilor cu experienţă pentru care zborul nu mai reprezintă o enigmă, întâmpinăm neprevăzutul cu scenarii atent pregătite. Totul pentru ca zborul să fie motiv de plăcere şi o experienţă ce merită repetată cât mai des.

O cu totul altă perspectivă, nu-i aşa? Pentru noi călătoria nu înseamnă peisaje, noi culturi, ci oameni, caractere, comportamente în interacţiunea cu ceilalţi şi cu mediul. Călătoria noastră este o bună ocazie de a descoperi un univers uman inepuizabil, fascinant prin diversitate şi complexitate, care ne solicită nu doar o bună pregătire profesională, ci şi o bună cunoaştere a naturii umane, o abordare psihologică a relaţiilor interumane.

Dacă  fiecare întoarcere din călătorie vă găseşte mai bogaţi sufleteşte graţie experienţelor trăite, amintirilor şi impresiilor de nepreţuit, pe noi fiecare zbor ne face mai fini cunoscători ai destinaţiei noastre favorite: Tu.

Cu prietenie,

Echipa TAROM

Leave a Reply