Lansăm Fotograful Anului în România

COMUNICAT DE PRESĂ

Lansăm prima ediție a concursului Fotograful Anului în România

 

Fotograful Anului în România (www.fotografulanului.ro) este un concurs de fotografie care își propune să premieze și să aducă în atenția publicului pe cei mai buni creatori români din acest domeniu. Este un concurs deschis, cu 12 secțiuni, cu premii de peste 85.000 lei și un juriu format din profesioniști români și străini, asociați cu publicații de prestigiu, membri în juriile celor mai importante competiții de profil din lume.

Fotograful Anului în România este o competiție cu parteneri internaționali și naționali care dorește să devină o platformă profesională pentru cei care sunt preocupați de domeniul fotografiei.

Secțiunile competiției sunt concepute astfel încât să acopere genuri de fotografie cât mai diverse: arhitectură, peisaj, portret, natură & wildlife, street, fotografie documentară, fotojurnalism, eveniment, fashion, fine art & creativ, comercial & produs, OPEN.

Premiile Fotograful Anului în România se vor decerna pe 7 octombrie, la București, într-o gală oficială, la Cinema Pro. Marele premiu va fi acordat celei mai bune imagini sau serii de imagini înscrise în concurs și este în valoare de 30 de mii de lei și este oferit de AQUA Carpatica.

Se va acorda câte un premiu de 3000 de lei pentru fiecare secțiune, mai puțin OPEN, unde recompensa este în produse și servicii.

Juriul competiției este prezidat de britanicul Roger Tooth, fotograf și fost director al departamentului de fotografie The Guardian. Ceilalți membri ai juriului, fotografi, experți în fotografie, curatori sau editori foto sunt: Dean C.K. Cox (The Associated Press), Alex Gâlmeanu (fotograf, România), Jim Casper (LensCulture), Ioana Moldovan  (fotograf, România), Craig Allen (The New York Times), Anne Farrar (National Geographic Traveler SUA), Iurie Belegurschi (fotograf, Islanda), Rui Palha (fotograf, Portugalia), Peter Svoboda (Head Curator la 1x.com), Vaughn Wallace (National Geographic SUA) și Anca Cernoschi (fotograf, România)

Platforma Fotograful Anului în România, dincolo de competiția propriu-zisă, își propune să ofere celor mai buni dintre participanți burse, stagii de pregătire și cursuri, precum și mentorat cu fotografi și editori foto ai unor publicații internaționale. De asemenea, vom sprijini câștigătorii în evoluția profesională, oferindu-le expunere în media națională și internațională.

Expoziția cu fotografiile câștigătoare va fi lansată la București în octombrie 2018, iar pe parcursul anului 2019 va putea fi văzută în marile orașe din România într-un proiect comun cu Rețeaua Națională a Muzeelor din România.

Aplicațiile se pot depune în perioada 25 iunie – 10 septembrie 2018.

Concursul Fotograful Anului în România este organizat de Bucharest Photofest, cel mai mare festival internațional de fotografie din București, împreună cu Fotografia Românească, una dintre cele mai numeroase comunități online de fotografi din România și susținut de Samsung România. #PoweredbySamsung

Găsiți toate detaliile despre condiții și înscriere pe site-ul nostru www.fotografulanului.ro.

 

Despre Bucharest Photofest

Bucharest Photofest este cel mai important festival internațional de fotografie ce se desfășoară în mai multe spații din București și este organizat de Grupul Filos. Lansat sub sloganul Let’s get visual! și cu un conținut deosebit la fiecare ediție, Bucharest Photofest îsi propune să aducă în oraș, sub ochii noștri, frumusețea în manifestările ei artistice și să ne implice într-o poveste culturală totală. Este un festival ce intermediază întâlnirea artiștilor de anvergură internațională cu publicul din România.

Despre Samsung România

Samsung are o lungă istorie în ceea ce privește inovația. Rezultatele extraordinare ale companiei se datorează faptului că ascultă de dorințele utilizatorilor săi, iar apoi lucrează pentru a le da viață. La un nivel fundamental, obiectivul său a fost întotdeauna de a pune oamenii în centrul celor mai frumoase experiențe și de a construi dispozitive care să le permită să se conecteze mai ușor, să vadă lumea și să se exprime în moduri în care nu ar fi putut înainte. Pe măsură ce comunicarea și exprimarea personală au evoluat, modalitatea în care folosim smartphone-urile s-a schimbat. Cu noile Galaxy S9 și S9+ Samsung a reimaginat camera foto a telefoanelor. Nu numai că acestea permit consumatorilor să filmeze cele mai bune cadre și să realizeze cele mai bune videoclipuri în orice împrejurări, dar sunt concepute și pentru a îi ajuta să se conecteze mult mai ușor cu ceilalți și să se exprime într-o manieră unică și personală. Inspirați de creativitatea nesfârșită a utilizatorilor, Samsung continuă să împingă limitele inovării cu fiecare produs pe care îl lansează.

Partener principal: AQUA Carpatica

Parteneri instituționali: Rețeaua Națională a Muzeelor din România, Uniunea Arhitecților din România, Ordinul Arhitecților din România, Centrul Ceh, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu

Partener de print: MTS

Transportator oficial: Tarom

Parteneri și sponsori: Blastwave Hosting, RedBull, Campari, Peroni, Coca Cola, Dreamstime.com, Canon România, Foto Hobby, F64, Phoenix Studio, Photosetup, Biriș – Goran, Schoenherr, Automobile Bavaria, Expirat, J’ai Bistrot, Qreator by IQOS, Cinema PRO, Deschis Gastrobar, Spațiul m60, Asociația Studenților de la  Mincu, MobilaDalin, 1x.com

Fotografiat de Radio Guerrilla

Parteneri media: Televiziunea Română, Agerpres, Radio România Cultural, Banchiza Urbană, Igloo, Iqads, Libertatea, Metropotam, Munteanu, Ziare.com, Business24, Forbes România, Blog de fotografie, Press One, National Geographic Channel România, LensCulture.com

ÎNSCRIE-TE ÎN CONCURS!

Alege cu câte fotografii dorești să te înscrii la concurs

O FOTOGRAFIE

RON25

2 FOTOGRAFII

RON45

GRATUIT

RONO

3 FOTOGRAFII

RON60

4 FOTOGRAFII

RON70

SERIE

RON30

Leave a Reply

AVEM NEVOIE DE ACORDUL TĂU

Prin continuarea navigării pe acest website îți exprimi acordul în scopul folosirii cookie-urilor.

Află mai multe despre politicile acestui website:
Termeni și Condiții
Politica referitoare la Cookies
Politica privind Protecția Datelor
close-link
Dacă vrei să rămâi în contact cu noi și să fii la curent cu noutățile noastre, te invităm să te abonezi la newsletterul official.

close-link