Fotografia de studio – De la pasiune la poveste

M-au purtat pașii într-o zi in Odorheiul Secuiesc, la singurul si cel mai vechi studio foto cu lumina naturala din Romania si a fost ca si cum călătoria in timp este posibila, iar eu m-am întors pe la 1900, in decorul de atunci si cu echipamentele pe care familia de fotografi le folosea pentru a surprinde momente speciale din viața celor ce le treceau pragul. Dar când am revenit in studioul anului 2018 am înțeles ca deși s-au schimbat atât de multe, povestea rămâne valabila, însă cu infinite variații creative ale anilor actuali.

Principiile de baza rămân aceleași. Ai nevoie de aparat foto, lumina de studio si modificatori, împreună cu toata gama de accesorii actuale. Dar cel mai important, ai nevoie de viziunea povestii.

Fotografia de studio in zilele noastre este un domeniu care ne apropie mai mult si mai personal de cei ce se lasă fotografiați, atunci când vorbim despre povesti vizuale. Ajungi sa pătrunzi pe ușile deschise ale sufletului subiecților, sa le înțelegi unele trăiri, sa le provoci altele.

În studio poți aborda genuri fotografice variate, de la fotografie “tehnica” de produs pana la ședințe de portret, familie, de fashion sau business. Phoenix Studio aduce atmosfera boema datorata locației si conceptul de “tailor made shooting” pentru fiecare client ce trece pragul.

Dar cel mai interesant este atunci când ne bucuram de crearea unor povesti vizuale. Unele ședințe foto se derulează ca un dialog permanent intre fotograf si subiect. Si atunci nu discutam despre poziționare si atitudine, ci cream stări si reacții, aflam povesti de viața, scoatem la suprafața sclipiri ce uneori stau bine ascunse in adâncul fiecăruia. De aceea, dincolo de ședințele foto cu momentele de familie, cu aniversari si veselia copiilor, ședințele creative poarta de multe ori in ele o magie aparte, care trece dincolo de tehnica fotografica si de obiectivul aparatului.

Când vine vorba despre poveștile de familie, bucuria este la ea acasă. Copiii aduc cele mai variate si curate momente in studio, si ne poarta într-o lume in care uitam de micile probleme.

Iar cei mai mici dintre ei ne aduc la starea de început a vieții, când cele mai frumoase emoții ne spun ce vom deveni si ne păstrează pregătiți pentru restul zilelor.

Sunt Momente bune de păstrat, la care te întorci peste timp si te regăsești. Momente pe care nu trebuie sa le lași sa treacă fără a le avea lângă tine pentru restul vieții. Povesti pe care le scriem împreună in studioul Phoenix Studio.

Leave a Reply